Thassos - insula de smarald

Am lăsat câteva zile să treacă, dar gustul amar încă nu trece. Cred că a fost cea mai mare țeapă pe care am luat-o în materie de vacanță. Am încercat și noi Mamaia după 10 ani și, sincer, nu-mi mai trebuie.

Încerc să mă dumiresc cum înțeleg unii să facă turism în România. Conceptul de all inclusive, cel puțin în acest complex, este doar pe hârtie. În realitate, a însemnat mese sărăcăcioase, cu băutură inclusă doar în timpul lor. Au fost puține feluri de mâncare, două preparate, două ciorbe și trei garnituri, mai degrabă o autoservire decât all inclusive. Băutura a fost ok, mai puțin la barul de la piscină, unde sortimentele de la dozator se limitau de multe ori la sifon. Micul dejun era foarte limitat ca diversitate și repetitiv, iar cina părea ceva mai răsărită, cu experiențe muzicale nebănuite.

Camerele erau așa cum le știam: mici și inconfortabile. Prosoapele se cereau la nevoie, gunoiul era luat zilnic, iar lenjeria s-a schimbat o dată. Barul de la piscină a fost o glumă, iar piscina era plină ochi toată ziua, pentru că marea, de fapt, nu exista. A face plajă la mare în Mamaia a fost o adevărată aventură: distanța mare până la mal și lipsa nisipului au fost decizia unora, dar proprietarii ar fi trebuit să compenseze cu un bar acolo, chiar și cu sifon, și cu niște toalete.

Și totuși, aș vrea să găsesc și ceva pozitiv. Copiii de la debarasare erau conduși cu ochi de vultur de șefa de sală, iar terasa era generoasă, unde se servea masa. Despre recepționere nu fac comentarii: preluau situațiile, dar mai departe solicitările erau tratate cu ignorare. Despre puțina mâncare gătită pot spune că avea gust.

Dar nimic din toate astea nu poate anula gustul amar lăsat de felul în care unii proprietari înțeleg să facă turism, mai ales când vorbesc despre all inclusive.