


Barul de la piscina o gluma
Pe scurt
Am lăsat câteva zile să treacă, dar gustul amar încă nu trece. Cred că aceasta este cea mai mare țeapă pe care am primit-o în materie de vacanță. Am încercat și noi Mamaia după 10 ani și, sincer, nu-mi mai trebuie. Încerc să mă dumiresc cum înțeleg unii să facă turism în Român...
Povestea mea
Am lăsat câteva zile să treacă, dar gustul amar încă nu trece. Cred că aceasta este cea mai mare țeapă pe care am primit-o în materie de vacanță. Am încercat și noi Mamaia după 10 ani și, sincer, nu-mi mai trebuie.
Încerc să mă dumiresc cum înțeleg unii să facă turism în România. Conceptul de all inclusive este, în acest complex, unul doar pe hârtie. În realitate, a fost cel mult vorba despre mese sărăcăcioase, cu băutura inclusă doar în timpul lor. Au fost puține feluri de mâncare, două feluri principale, două ciorbe și trei garnituri, mai degrabă o autoservire decât un all inclusive. Băutura a fost ok, mai puțin la barul de la piscină, unde sortimentele de la dozator se limitau de multe ori la sifon.
Micul dejun a fost foarte limitat ca diversitate și repetitiv, iar cina părea ceva mai răsărită, cu experiențe muzicale nebănuite. Camerele erau așa cum le știam: mici și inconfortabile. Prosoapele se dădeau la cerere, gunoiul era luat zilnic, iar lenjeria s-a schimbat o singură dată. Barul de la piscină a fost o glumă, iar piscina era plină ochi toată ziua, pentru că marea, practic, nu exista.
A face plajă la mare este o adevărată aventură în Mamaia. Distanța mare până la mal și lipsa nisipului au fost, probabil, o decizie a unora, dar proprietarii trebuiau să compenseze cu un bar acolo, chiar și cu sifon, și cu niște toalete. Și totuși, aș vrea să găsesc și ceva pozitiv: copiii de la debarasare, conduși cu un ochi de vultur de șefa de sală, terasa generoasă unde se servește masa și faptul că, la mâncarea gătită, puținul pe care îl aveau chiar avea gust. Despre recepționere nu fac comentarii, ele preluau situațiile, dar mai departe solicitările erau tratate cu ignore. Dar asta nu poate anula gustul amar lăsat de felul în care unii proprietari înțeleg să facă turism, sub eticheta de all inclusive.
Cum ți s-a părut?
3 reacții de la cititori
Galerie
Poze din poveste
Întrebări
Întrebări despre această poveste
Răspunsurile apar public doar după ce autorul răspunde și echipa le aprobă.
Întrebare
ce costuri ati avut cu mancarea?
Iliescu Sabin
Răspunsul autorului
mancarea ne-a costat 500 de euro
Sab Test
Se verifică autentificarea...



